Accidente Biserica Ortodoxă Cutremur Environment and Nature European Union National Natural ro-alert Societate Știri

Arhiepiscopia Argeșului a organizat tabăra județeană de creație ‘Sf. Pafnutie-Pârvu’ la Mănăstirea Robaia

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat, în perioada 17-19 iulie, tabăra județeană de creație „Sfântul Cuvios Pafnutie-Pârvu Zugravul” la Mănăstirea Robaia.

Programul taberei ajunse la ediția a șasea a fost unul divers, notează Arhiepiscopia Argeșului.

Copii de la centrele catehetice din Curtea de Argeș și din împrejurimi, sub îndrumarea Prof. Elena-Cristina Georgescu, au fost implicați în diferite activități creative, recreative și educativ-catehetice, au descoperit frumusețea naturii și liniștea specifică zonei, dar au participat și la programul liturgic oficiat în așezământul monahal, scrie Basilica.ro.

Pe parcursul atelierelor de creație, au avut ocazia să experimenteze tehnici ale picturii: acuarelă, tempera, acrilic, pe piatra, sticlă și sevalet, au avut parte de activități interactive și jocuri de socializare, s-au bucurat de drumeții, au dobândit cunoștințe despre tradițiile românești și despre credința strămoșească prin intermediul catehezelor, au vizitat atelierul de veșminte preoțești din incinta mănăstirii, au purtat discuții libere cu maicile de la mănăstire.

Toate materialele realizate au fost afișate la final în cadrul unei expoziții și toți participanții au primit daruri din partea mănăstirii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *