Accidente Biserica Ortodoxă Cutremur Environment and Nature European Union National Natural ro-alert Societate Știri

BVB închide în creştere pe majoritatea indicilor, cu o valoare a tranzacţiilor de 6,76 milioane euro

Bursa de la Bucureşti a închis marţi în creştere pe majoritatea indicilor, cu o valoare a tranzacţiilor de 33,34 milioane de lei (6,76 milioane euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,12%, până la 11.859,92 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un avans similar, scrie Agerpres.ro.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost singurul în scădere, cu 0,31%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,07%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,35%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Transport Trade Services – cu 4,73 milioane de lei, urmate de cele ale OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 2,21 milioane de lei, şi de titlurile Băncii Transilvania – cu 2,02 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Promateris, în creştere cu 12,24%, de cele ale Mecanica Ceahlău (+6,87%) şi de cele ale Artego (+5,71%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de Grupul Industrial Electrocontact (-3,85%), Turbomecanica (-3,77%) şi Aerostar (-3,51%).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *