Life Lifestyle man National Politics Societate Technology

Guvernul vrea să susțină producătorii locali: Mărfurile care trebuie să fie pe rafturi

CHIȘINĂU, 14 iul – Sputnik. Executivul s-a întrunit miercuri, 14 iulie, într-o ședință în cadrul căreia a fost aprobată lista produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt care urmează a fi plasate în rețelele comerciale în proporție de cel puțin 50 la sută din lungimea liniară a raftului comercial.Astfel, comercianții vor trebui să încheie contracte cu producătorii locali și să comercializeze mărfurile autohtone pe rafturile magazinelor. Conform notei informative, în listă sunt indicate 132 de produse alimentare – este vorba despre fructe, legume, lactate, carne, ouă, vinuri și altele. Totodată, în aceeași notă informativă este menționat că în listă va exista și un compartiment „perioada recomandată”. Astfel, în dreptul unor produse va fi indicată perioada recomandată pentru fructele și legumele de sezon. „În funcție de soi, producătorul agricol va indica, în contractul cu comerciantul, perioada concretă, periodicitatea, cantitatea pentru livrarea produsului, precum și alte aspecte ce țin de relațiile comerciale bilaterale. Pentru produsele la care nu este indicată o perioada de referință, acestea se recomandă a fi comercializate pe tot parcursul anului”, este precizat în nota informativă a hotărârii.Ministrul în exercițiu al Agriculturii a menționat în cadrul ședinței că această hotărâre vine să susțină producătorii locali.Totodată, el a precizat că „aprobarea proiectului nu va limita alegerea consumatorului la categoriile de produse alimentare, produsele din import fiind la fel prezente pe rafturile unităților comerciale, iar comerciantul are posibilitate de a selecta furnizorul de produse autohtone prin stabilirea unor relații contractuale care presupun drepturi și obligații din partea ambelor părți”.Implementarea acestei hotărâri nu impune cheltuieli suplimentare din bugetul de stat. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi cea care se va ocupa de verificarea executării acestei hotărâri. Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *